Ana Maria

La munte | iunie 15, 2009

Da, da…eu am fost la munte…drumetii…alea alea…si, surpriza, chiar vreau sa mai merg again .

Sa incepem cu inceputul: Sambata ora 5 am ceasul Ioanei suna ca naiba, cred k soneria aia te trezeste si din morti…in fine, ne-am trezit si am plecat spre gara, acolo, spre surprinderea mea, m-am intalnit cu inca aproape 60 de oameni (deja ma infiora gandul ca o sa ma fac de ras in fata unei adevarate multimi cand nu voi reusi sa urc )). Am ajuns la Busteni, am stat la o coada infernala pt a urca cu telecabina pana la Babele…dar asta nu e nimic…acolo…surpriza…ningea )) si eu eram in maieu (evident ca din multimea prezenta am reusit sa adun o caciula, manusi de muppets a la kermit the frog ))…pana la urma s-a rezolvat si cu asta.

A inceput coborarea pana la Pestera Ialomitei…a fost o drumetie accesibila pt pregatirea mea fizica de la momentul respectiv…acolo…o pestera superba.

Day two: ne-am trezit…incalzirea (exercitii usoare dar dureroase pt muschii mei ), si am plecat catre Valea Dorului (aici incepe cosmarul…cel putin cosmarul meu:P – cat timp am urcat am crezut ca voi muri acolo…se vedea de la o posta ca nu eram pregatita pt asa ceva, respiram in ultimul hal, transpirasem de ziceai ca am facut dus, se uita lumea la mine de parca mai aveam putin si va trebui sa fiu dusa pe targa )))…dar am reusit (cu mult ajutor si sustinere morala din partea grupului…dar am reusit…) am ajuns sus…acolo eram in culmea fericirii. Little did i know…ca va urma coborarea ))) ei bine..dc la urcat aveam probleme cu respiratul…la coborare asta nu mai prezenta un impediment, ci senzatia ca cineva imi smulge gleznele, durerile din degete la fiecare pas facut…dar macar puteam respira .

In momentul in care am ajuns in gara din Sinaia…imi venea sa pup pamantul =)).

Desi a fost cel mai mare efort pe care l-am depus in viata mea…sunt pregatita sa repet experienta, pt ca nimic nu se compara cu satisfactia de a reusi, cu starea pe care o simti cand te desprinzi de orice problema cotidiana si te bucuri de natura si de aventura.

Va recomand sa incercati…muntele este cel mai bun psiholog .

Ana.